Inginerie și management în industria turismului
Descriere specializare
Specializarea Inginerie si management in industria turismului vă pregătește pentru o carieră de succes în lumea dinamică a ospitalității și vă asigură că deveniți un expert în domeniul turismului aducând schimbări pozitive în societate.
Învățați cum se pornesc, se conduc și se inovează afaceri sustenabile și de succes în industria ospitalității, aplicând soluții inteligente.
Veți deține cunoștințe și deprinderi atât tehnice cât și economice specifice modului de organizare a fluxurilor tehnologice din structuri de primire turistice (hoteluri, pensiuni, restaurante ș.a), activităților derulate în agenții de turism, firme de organizare de evenimente, instituții publice din domeniu.
Veți învăța să analizați impactul economic, de mediu și socio-cultural al turismului, precum și cum puteți contribui la dezvoltarea sustenabilă a destinațiilor turistice.
Încă din timpul anilor de studenție veți avea oportunitatea de a participa la activități de practică și internship la cei mai importanți angajatori care activează în industria ospitalității din Cluj-Napoca: Double Tree City Plaza Cluj-Napoc, Hampton by Hilton Cluj Napoca, Grand Hotel Italia, agenţii de tursim – ZTour; firme de organizare de evenimente.